You are here:

SURPRIZĂ | Simona Halep, eliminată de Agnieszka Radwanska de la Miami Open, după ce câştigase primul set

SURPRIZĂ | Simona Halep, eliminată de Agnieszka Radwanska de la Miami Open, după ce câştigase primul set

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Miami Open.

Halep - Radwanska 6-3, 2-6, 3-6

În primul set, Simona Halep a jucat mai bine decât a făcut-o în ultimele două partide, cu Naomi Osaka şi cu Oceane Dodin, dar evoluţia româncei fost destul de oscilantă. Două ghemuri bune, apoi unul-două mai slabe, urmate de altele mai reuşite şi iar altele slabe. Halep a fost agresivă, a condus jocul fără să aştepte greşeala de dincolo de fileu, a căutat marginile laterale ale terenului şi şi-a pus sub presiune rivala. Lucrurile bune au fost peste cele rele, în această parte a jocului, dar acest raport se va schimba repede, după primul set.

Ca de obicei, fără un motiv serios, Halep a intrat în zona negativă a personalităţii ei, în setul al doilea, după un ghem slab făcut pe propriul serviciu, la 0-1. Aşa au apărut nervii, nerăbdarea, care au dus la soluţii nepotrivite şi numeroase greşeli în evoluţia liderului WTA (44-18 erori neforţate, 31-13 puncte câştigătoare).

Radwanska a făcut jocul ei caracteristic, defensiv, tehnic, cu ruperi de ritm, cu mingi apropiate de linia de fund a terenului, şi-a pus adersara să muncească pentru fiercare punct, neoferind cadouri. În plus faţă de Simona Halep, poloneza a fost calmă, indiferent de scorul de pe tabelă, iar liniştea cu care a abordat fiecare punct a ajutat-o să triumfe

Halep s-a distanţat la început la 2-0, după un break în ghemul secund. Radwanska a răspuns cu rebreak, la fel românca, înainte de a urca scorul la 4-1. Poloneza a reuşit două ghemuri la rând, apoi Halep a făcut acelaşi lucru şi şi-a trecut setul în palmares, cu 6-3, după 32 de minute.

Aproape nimic din ceea ce a fost bine realizat de Halep în primul set nu s-a mai regăsit în al doilea, şi pe fondul unui joc superior al adversarei. Radwanska a fost mai precisă, corectându-şi în special serviciul, unul slab până atunci. Cu patru ghemuri câştigate la rând, jucătoarea poloneză şi-a pus opţiunea clară pe câştigarea setului, chiar dacă Halep a avut o răbufnire, reducând scorul la 2-4. A fost prea puţin pentru sportiva română, care s-a înclinat cu 2-6, după o oră şi două minute.

Decisivul a fost început mai bine de Halep, cu un joc mai apropiat de ceea ce a prestat în prima parte. Ea a avut 2-0, după un break la debut, dar din nou propriile greşeli şi evoluţia de calitate a polonezei au anulat avantajul şi înclinat balanţa de cealaltă parte. Sportiva din Polonia a câştigat şase din următoarele şapte ghemuri, şi s-a impus cu 6-3, după o oră şi 44 de minute de joc.

Radwanska va evolua în optimi cu letona Anastasija Sevastova, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 20, şi Victoria Azarenka din Belarus, locul 185 WTA, beneficiară a unui wild card.

Premiul pentru participarea în turul trei pe tabloul de simplu la Miami Open este de 47.170 de dolari şi 65 de puncte.

Pentru Simona, Halep, prima parte a sezonului de simplu, cea pe hard, s-a încheiat. Urmează sezonul pe zgură, pe care ea îl va începe, din 23 aprilie, la Stuttgart. În ciuda înfrângerii de sâmbătă, locul I pe care îl ocupă Halep în clasamentul WTA nu este în pericol în următoarea lună.

Setul III (3-6)

Jucătoarea îşi face serviciul şi se impune în faţa Simonei Halep.

Radwanska face break-ul, iar Simona va trebui să câştige pe serviciul adverei pentru a rămâne în meci.

Halep pune forţă în fiecare lovitură, dar nu reuşeşte să-i ”fure” serviciul jucătoarei poloneze.

Trei puncte la rând câştigate de Simona îi aduc acesteia game-ul şase al setului trei.

Jucătoarea română trimite afară şi Radwanska preia conducerea în setul trei, 2-3.

Halep îşi pierde serviciul şi rezultatul se strânge, 2-2.

Radwanska îşi face serviciul, dar Halep are în continuare avantajul unui break.

Joc mult mai agresiv prestat de tenismena din România în setul trei.

Simona Halep începe cu un break setul trei.

Setul II (2-6)

Radwanska câştigă pe serviciul jucătoarei din România şi îşi adjudecă setul doi.

Jucătoarea română serveşte pentru a rămâne în set.

Halep revine de la 15-40 şi câştigă game-ul şase al setului doi.

Jucătoarea română câştigă primul său game din setul secund, 1-4.

Simona trimite afară, iar Radwanska face 3-0.

Început în forţă al jucătoarei poloneze, câştigă pe serviciul Simonei şi duce scorul la 0-2.

Radwanska câştigă primul game al setului secund.

Setul I (6-3)

Simona serveşte perfect, iar returul Radwanskăi se opreşte în fileu. Jucătoarea din România câştigă primul set.

Halep va servi pentru câştigarea primului set.

Simona Halep îi face cadou game-ul şapte jucătoarei din Polonia.

Game la 15 pentru Radwanska.

A avut 40-0, Radwanska a revenit până la 40-30, dar Simona şi-a păstrat sângele rece şi a câştigat game-ul 5, fiind tot mai aproape de câştigarea primului set.

Simona face instrucţie cu jucătoarea din Polonia pe serviciul acesteia.

Jucătoarea din Polonia câştigă pe serviciul Simonei Halep.

Start bun de meci pentru Halep. Jucătoarea din România a făcut break-ul.

Simona începe bine partida şi îşi face serviciul.

A început partida! 


Marius Copil joacă pentru calificarea în turul 3 o partidă programată pe terenul 7, a doua după cea dintre Coric şi Mayer, care va începe la ora 17:00. Astfel, este de aşteptat ca duelul dintre Copil şi Karen Khakhanov să aibă loc în jurul orei 19:00.

Monica Niculescu evoluează în ultimul meci al zilei de pe terenul 1, în jurul orei 1:00 a României. Avem o reprezentantă sâmbătă şi în proba de dublu. Raluca Olaru şi Olga Savchuk au meci pe terenul 9 cu Vania King şi Katarina Srebotnik.

 

Afla mai multe despre: simona haleptenismiami 

viewscnt
Articole similare