Dan Petrescu (57 de ani) ar putea reveni pe banca lui CFR Cluj, la doar câteva luni după despărţirea din vara acestui an.
Mandorlini, ”pe făraş” la CFR. Dan Petrescu, aproape de o nouă revenire
De atunci, echipa din Gruia a intrat într-o perioadă de declin evident, în ciuda încercării conducerii de a redresa situaţia prin aducerea italianului Andrea Mandorlini. Rezultatele slabe au menţinut însă formaţia în zona de mijloc a clasamentului, departe de obiectivul firesc al clujenilor, calificarea în play-off şi lupta pentru titlu.
Situaţia s-a complicat şi mai mult după plecarea preşedintelui Cristi Balaj, iar patronul Ioan Varga a decis să apeleze din nou la experienţa lui Iuliu Mureşan, omul care a contribuit la cele mai de succes perioade din istoria recentă a clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit publicaţiei Ziua de Cluj, Mureşan ar fi deja în discuţii avansate cu Dan Petrescu pentru o revenire spectaculoasă în Gruia. Surse din anturajul clubului susţin că actualul tehnician, Andrea Mandorlini, ar mai avea la dispoziţie doar două meciuri pentru a redresa situaţia, înainte ca decizia finală să fie luată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Petrescu, care a adus patru titluri de campion cu CFR Cluj, a declarat la despărţirea din vară că intenţionează să ia o pauză şi să se ocupe de problemele personale, însă apropierea clubului de zona periculoasă a clasamentului ar putea grăbi o revenire neaşteptată.
Marius Şumudică, atac cu talpa la Andrea Mandorlini: ”Nu e normal. Suntem prea premisibili”
„Probabil apasă presiunea asta. Dacă îl vedea pe Şumudică în faţă, probabil trebuia să ne punem mănuşi, dacă la Neagoe a fost atât de irascibil. Mie nu mi se pare normal ca un antrenor străin, care vine în România, să aibă o astfel de atitudine. Noi suntem prea permisibili.
Dacă eu făceam aşa ceva în Turcia, a doua zi mă punea Erdogan pe avion. Să ajungi să ai o astfel de atitudine? Să te duci spre banca lor de rezerve? Să încerci să îmbrânceşti antrenorul echipei adverse, la el în ţară? Nu există aşa ceva! Pentru mine e strigător la cer”, a declarat Şumudică, potrivit Fanatik.