Universitatea Cluj a anunţat despărţirea de Toni Petrea şi i-a găsit deja acestuia un înlocuitor.
Deşi oficialii Universităţii Cluj au negociat intens în această vară cu Marius Şumudică şi cu Eugen Neagoe, până la urmă, pe banca tehnică a echipei va reveni Ioan Ovidiu Sabău. Conform fanatik.ro, antrenorul în vârstă de 55 de ani a bătut palma cu Emil Boc şi urmează să semneze şi contractul cu "Şepcile Roşii".
După o pauză de aproximativ nouă ani, Ioan Ovidiu Sabău a revenit pe banca unei echipe de fotbal în ianuarie 2023, când a preluat-o chiar pe U Cluj. După un parcurs bun în play-out, în care a lăsat echipa pe locul 10, Sabău a preferat să se despartă de ardeleni, în această vară, iar în locul său a fost adus Toni Petrea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Toni Petrea, demis de U Cluj
Universitatea Cluj a ajuns la un acord de încetare a colaborării cu antrenorul Anton Petrea, a anunţat clubul ardelean pe pagina de Facebook.
"Clubul nostru doreşte să le mulţumească lui Anton Petrea şi staff-ului său, format din Cristian Ţermure (antrenor secund), Vasile Gheorghe (preparator fizic) şi Dumitru Hotoboc (antrenor cu portarii) pentru munca depusă la U", a anunţat clubul clujean.
Anton Petrea a fost numit în funcţie la 9 iunie 2023.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: u cluj