Adrian Ilie s-ar putea implica la una dintre cele mai cunoscute echipe din România, Minerul Motru, primul club din cariera sa. Fostul mare atacant român a fost în vizită la baza sportivă Minerul, unde în prezent mai funcţionează doar câteva grupe de juniori.
Minerul Motru a fost primul club din cariera lui Adrian Ilie, înainte ca acesta să se transfere la Electroputere Craiova. Acum, fostul atacant al Valenciei s-ar putea implica în renaşterea echipei de seniori, care a fost desfiinţată în 2016.
Adrian Ilie s-ar putea implica la una dintre cele mai cunoscute echipe din România
Ajuns la 46 de ani, Adrian Ilie s-a născut în Craiova, dar a copilărit în localitatea Boca, aflată la aproximativ 10 kilometri de Motru. De altfel, primul club din cariera lui Adrian Ilie a fost Minerul Motru, una dintre cele mai cunoscute echipe din România. ”Cobra” se simte ataşat de această echipă, mai ales că tot aici a jucat şi tatăl sau şi s-ar putea implica în reînfiinţarea ei.
Aflat într-o vizită în zonă, Adrian Ilie a acceptat invitaţia primarului din Motru, Cosmin Morega şi a mers în vizită la complexul sportiv Minerul, unde în prezent mai funcţionează câteva grupe de juniori. Fostul mare internaţional român n-a mers cu mâna goală şi le-a dus mingi copiilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”A avut un sentiment plăcut când a văzut stadionul. A venit însoţit de Călin Augustin. Juniorii aveau antrenament atunci. Le-a adus câteva mingi, le-a dat autografe şi a dat câteva pase cu ei. A promis că le va trimite şi echipament sportiv şi va susţine cu tot ce va putea viitorii fotbalişti de la Motru”, a declarat primarul din Motru, Cosmin Morega.
Însă Adrian Ilie ar urma să se implice în reînfiinţarea echipei de seniori. Până atunci, a anunţat că va susţine activitatea echipelor de juniori: ”Aici am jucat un meci în 1991, în Cupa României, între Minerul Motru la care eram jucător şi Electroputere. O să ajut cu ce pot juniorii de aici”, a promis Adrian Ilie, citat de pandurul.ro.
În vârstă de 46 de ani, Adrian Ilie a fost unul dintre cei mai talentaţi atacanţi din istoria fotbalului românesc. A jucat de-a lungul carierei la Minerul Motru, Electroputere, Steaua, Galatasaray, Valencia, Alaves, Beşiktaş, FC Zurich şi Terek Groznîi, de unde s-a şi retras definitiv, în martie 2009.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cariera sa i-a fost marcată însă de multe probleme medicale, motiv pentru care în 2005, când avea doar 31 de ani, s-a retras pentru prima oară. În 2009, la 35 de ani, a încercat să revină şi a semnat cu Terek, însă o mai veche accidentare nu i-a mai permis să joace şi s-a retras după doar o lună.
După ce a renunţat la fotbal, Adrian Ilie a intrat în lumea afacerilor şi a preferat să ducă o viaţă discretă.
Afla mai multe despre: adrian ilie