Naţionala României caută un nou selecţioner după ce Mirel Rădoi a decis să nu semneze prelungirea contractului, ca urmare a ratării barajului pentru CM 2022 din Qatar.
Surpriză de proporţii la naţionala României! Un nou nume pe lista FRF: "Un tip foarte inteligent. Va face treaba bună"
Dan Petrescu a fost principalul favorit pentru postul de selecţioner, antrenorul însă a refuzat oferta de la FRF şi a anunţat că doreşte să rămâna la CFR Cluj.
Dan Petrescu a refuzat postul de selecţioner şi al treilea nume important care spune "nu" federaţiei, după Hagi şi Răzvan Lucescu. Acum, FRF trebuie să-şi mute privirea în altă parte!
Ioan Andone a venit cu o variantă surpriză: Adrian Ursea!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cautarea pentru următorul selecţioner este în plină desfăşurare, iar cu cât trece timpul, cu atât variantele pentru banca naţionalei par să fie din ce în ce mai puţine.
Ursea este în top trei antrenori in care Ioan Andone îşi pune toate speranţele pentru echipa naţională.
Adrian Ursea (54 de ani) a pregătit-o pe Nice până în această vară, când a fost înlocuit cu antrenorul campionei Lille, Christoph Galtier.
"Intr-un top 3 eu îl vâd pe Piţurcă, Mutu şi Ursea. O să ziceţi că sunt nebun, dar eu chiar cred în omul ăsta. Are experienţă în străinătate şi l-am cunoscut şi este chiar un tip foarte inteligent! Foarte muncitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Acum o să vină alţi să îmi zică că nu ştie campionatul din România, jucătorii... Păi ce e mare chestie? Că merge la câteva meciuri în ianuarie, se informează... că acum există orice pe internet etc şi se pune la curent cu tot!
Nu e mare lucru. Eu chiar cred că el ar juca pentru rezultat, noi de asta avem nevoie acum! Normal că Dan Petrescu era cea mai bună variantă, acum asta este dacă a refuzat.
Nu o să vină nimeni care are contract. Degeaba sperăm şi la Gâlcă sau alţii care se află sub contract. Cât despre varianta Mutu este bună. Joacă în acelaşi stil ca Rădoi. A avut rezultate", a declarat Ioan Andone pentru Telekom Sport.
În cele 30 de meciuri cu tehnicianul român pe bancă, Nice a strâns 11 victorii, cinci remize şi 14 înfrângeri, terminând sezonul pe locul 9.
Ursea, fost jucător în România la Petrolul sau Rapid, a plecat în Elveţia în anii '90, ţară în care şi-a continuat cariera de fotbalist, dar a şi antrenat la formaţii precum Servette sau Neuchatel Xamax.
Naţionala României va debuta în 2022 cu două meciuri amicale, unul dintre ele având loc pe 29 martie contra Israelului.
Afla mai multe despre: naţională româniei, adrian ursea