Roger Federer, locul 8 ATP şi cap de serie numărul 6, a fost eliminat, miercuri, de polonezul Hubert Hurkacz, locul 18 ATP şi cap de serie numărul 14, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.
Cu puţine meciuri disputate după accidentarea suferită la genunchi în ianuarie 2020 şi în ciuda câtorva reuşite spectaculoase, Federer, de opt ori campion la Wimbledon, a comis multe greşeli neforţate şi a fost depăşit clar din punct de vedere fizic de polonezul de 24 de ani, care s-a impus în trei seturi, 6-3, 7-6 (4), 6-0, după un meci de o oră şi 48 de minute.
Elveţianul, care va împlini 40 de ani la 8 august, a ţinut pasul cu adversarul său doar în setul al doilea. Federer a avut 4-1, dar Hurkacz a revenit şi a dus setul în tie-break, în care fostul lider mondial a greşit câteva mingi uşoare, ratând posibilitatea de a egala la seturi.
În penultimul act, Hurkacz va evolua ori cu italianul Matteo Berrettini, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 7, ori cu canadianul Felix Auger-Aliassime, locul 19 ATP şi cap de serie numărul 16 ATP.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Înainte de această ediţie a turneului de la Wimbledon, Hurcacz nu mai trecuse de turul al treilea la un Grand Slam.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wimbledon