Mircea Lucescu nu va fi pe bancă la amicalul cu Slovacia, dar a stabilit deja primul „11” al echipei.
Mircea Lucescu nu va fi prezent pe banca tehnică la amicalul dintre Slovakia national football team şi Romania national football team, programat marţi seară, de la ora 21:45. Chiar şi în aceste condiţii, selecţionerul a stabilit formula de start pentru partida de la Bratislava.
În absenţa sa, echipa va fi coordonată de antrenorul secund, Jerry Gane, însă deciziile tactice aparţin lui Lucescu, care a alcătuit primul "11” din spital.
Tehnicianul în vârstă de 80 de ani este internat la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii şi tratamente pentru stabilizarea ritmului cardiac. Problemele au apărut în cantonamentul naţionalei, cu două zile înaintea meciului, când a suferit o tulburare severă de ritm cardiac, fiind transportat de urgenţă la spital.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipa de start a României:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Radu – Raţiu, Drăguşin, Ghiţă, Bancu – Fl. Tănase, V. Dragomir, N. Stanciu – Man, Bîrligea, Baiaram
- Citește și
- De ce FRF nu a putut anula meciul amical al României cu Slovacia. Obligaţiile pe care cele două naţionale le au: “Toate părţile au convenit”
- OFICIAL | Bogdan Vătăjelu a semnat cu o echipă care are ambiţii mari în play-off
- Show total în tribune la Ploieşti! Naţionala României, calificare cu fanii în picioare: “Când ziceam că picăm, ne împingeau de la spate. O experienţă de neuitat”
- Victor Piţurcă l-a atenţionat pe Mircea Lucescu după ce selecţionerul a ajuns pe patul de spital: ”Stresul e cel mai rău pentru organism”
- Săptămâna de pariuri a început în SuperSocial
- Promovare istorică după 26 de ani: un oraş întreg a ieşit în stradă pentru a sărbători
- Fanii s-au săturat de VAR în Premier League: "Aşteptăm acum cu nerăbdare să discutăm concluziile cu reprezentanţii campionatului"
- VIDEO | Trage tare la antrenamente! Când ar putea reveni Ofri Arad la FCSB, după ultima accidentare
- Sorana Cîrstea a intrat în Top 30 în clasamentul WTA şi e cea mai bine clasată româncă!
Afla mai multe despre: echipa naţională, românia, lucescu, slovacia


.webp)





