AS Roma şi Bologna au călcat strâmb în etapa a 24-a din Serie A. Cele două candidate la locurile de cupe europene au fost victimele Atalantei, respectiv a Bolognei. Tot sâmbătă, Lece a învins-o pe Spal, scor 2-1.
Atalanta - AS Roma 2-1
Cea mai spectaculoasă echipă din Serie A, Atalanta a făcut o nouă victimă de top. În partida cu Roma, băieţii lui Gasperini s-au trezit conduşi din finalul primei reprize. Dzeko a marcat pentru capitolini. Atalanta a revenit însă excelent de la cabine şi a întors scorul în decurs de nouă minute. Palomino a restabilit egalitatea, apoi Pasalic i-a adus pe milanezi în avantaj cu o superexecuţie. 2 la 1 a fost şi scorul final, iar Atalanta şi-a securizat poziţia a patra în clasament. Echipa din Bergamo are acum şase puncte avans faţă de Roma.
Bologna - Genoa 0-3
Genoa a bifat a doua victorie consecutivă în Serie A, după ce s-a impus în faţa celor de la Bologna. Soumaoro a modificat primul tabela pentru fosta echipă a lui Radu la mijlocul primei reprize. Imediat, Bologna a rămas în zece jucători. Schouten a văzut roşu direct pentru o intrare criminală. Cu om în plus, Genoa a mai marcat o dată până la pauză. Marcator a fost Sanabria. După ieşirea de la cabine, grifonii s-au închis perfect şi tot ei mai mai marcat o dată. Denswil a făcut penalti şi a fost eliminat, iar Criscito a stabilit scorul final de la punctul cu var. Genoa s-a impus cu 3-0 şi a ajuns la patru meciuri la rând fără înfrângere.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.