CFR Cluj a câştigat primul meci din Superligă, sezonul 2022-2023, iar FCSB nu vrea un pas greşit cu U Cluj, în prima etapă. Managerul general Mihai Stoica a anunţat că s-au vândut bilete mai multe în această perioadă, decât în alte sezoane.

Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a fost invitat în cadrul emisiunii "Sport Report", unde a comentat câteva poze memorabile din cariera sa de jucător. Fostul căpitan din Ghencea a explicat şi cum a pariat masiv, înainte ca oamenilor din fotbal să le fie interzis să joace la pariuri.
Începând de miercuri, 23 octombrie, Federaţia Română de Fotbal a dat startul vânzării biletelor la partida decisivă din grupa de calificare la EURO 2020, contra Suediei. Duelul cu nordicii va avea loc pe Arena Naţională, în data de 15 noiembrie, de la ora 21:45.