Kolinda Kitarovic, preşedintele Croaţiei ajunsă foarte celebră în timpul Cupei Mondiale, a înregistrat un mesaj în limba rusă prin care le-a mulţumit ruşilor pentru felul în care au organizat turneul final.

Vom avea o finală de Campionat Mondial nu numai la Moscova, ci şi la Bucureşti. Un croat şi un francez, ambii handbalişti la Dinamo, au început deja bătălia. Ce-i drept, doar la nivel declarativ.
Membrii Guvernului din Croaţia n-au sărit şedinţa de joi dimineaţă, asta deşi cu câteva ore înainte Modrici, Rakitici şi restul băieţilor obţinuseră calificarea echipei naţionale în finala Campionatului Mondial.