Dănuţ Lupu a susţinut că finanţatorul Ionuţ Negoiţă investeşte din ce în ce mai puţin la Dinamo, într-o perioadă neagră pentru clubul din "Ştefan cel Mare", în care riscă să rateze din nou play-off-ul

Dan Nistor are probleme din ce în ce mai mari la Dinamo, iar plecarea sa din Ştefan cel Mare este inevitabilă. Chiar şi după meciul cu Sepsi, pierdut de "câini", scor 1-2, mijlocaşul de 31 de ani a fost intens contestat de suporterii dinamovişti.
De trei ani joacă Dan Nistor (31 de ani) la Dinamo, cu o scurtă perioadă de absenţă, petrecută la CFR Cluj, şi le-a văzut pe toate la gruparea din "Ştefan cel Mare". A câştigat un trofeu, dar a şi jucat în play-out, însă recunoaşte că acum este cel mai greu moment.