Turneul final al Campionatului European de handbal feminin, programat între 3 şi 20 decembrie şi la care participă şi România, este în pericol să nu se desfăşoare, cel puţin într-una dintre cele două gazde, Norvegia.

Răzvan Gavriloaia, handbalist la Dinamo Bucureşti, a oferit primul interviu după ce s-a vindecat de coronavirus.
Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, s-a accidentat la ultimul antrenament al celor de la CSM Bucureşti, înaintea confruntării cu Bietigheim din Liga Campionilor, programată duminică, de la ora 19, şi sunt şanse minime să fie prezentă pe foaia de joc.