CFR Cluj s-a apropiat la două puncte de liderul Superligii cu antrenorul Daniel Pancu, iar fostul principalul al echipei şi-a amintit că în mandatul său nu au fost luate măsurile pe care le-a cerut.
CFR Cluj s-a apropiat la două puncte de liderul Superligii cu antrenorul Daniel Pancu, iar fostul principalul al echipei şi-a amintit că în mandatul său nu au fost luate măsurile pe care le-a cerut.
Daniel Pancu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a prefaţat meciul cu Dinamo Bucureşti, programat duminică, 12 aprilie, de la ora 21:00.
Daniel Pancu, antrenorul care i-a luat locul pe banca formaţiei CFR Cluj lui Andrea Mandorlini, se bucură de o perioadă excelentă alături de "feroviari", dar a avertizat conducerea clubului cu privire la un aspect important pe acest final de sezon.