Simona Halep a vorbit, joi seară, despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă şi toată perioada de atunci până acum, când TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni şi poate reveni în competiţii.

Fosta triplusaltistă Adelina Gavrilă Oancea se confruntă cu probleme legate de naşterea copilului său, programată în 2 august, şi când va suferi o intervenţie majoră, fiind nevoie de sânge. Printre cei care au donat pentru medaliata la Europene şi Mondiale se numără şi rugbiştii de la CSM Bucureşti.