FCSB a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a IV-a a Ligii I.
Tănase a marcat de la 11 metri, dar a recunoscut că este îngrijorat, deoarece echipa nu produce la fel de multe ocazii ca în sezonul trecut.
Căpitanul roş-albaştrilor a vorbit despre derby-ul din etapa viitoare contra Rapidului şi speră să vină cât mai mulţi suporteri la stadion. De asemenea, el le-a transmis un mesaj celor de la Rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Când îi întrebaţi să ştie că noi suntem Steaua. Ironii ieftine vezi la orice colţ!”
”Am avut emoţii. Ultimul penalty îl ratasem. Dânsul îmi spusese de mult să nu mai bat aşa, dar dacă marcam nu puteam să schimb. La ratarea aceea nu am bătut cum băteam de obicei. Meciul cu Rapid e un derby. Este o echipă de tradiţie. Nu putem fi ipocriţi. Va fi un meci frumos. Sper să îi batem, iar când îi întrebaţi să ştie că noi suntem Steaua. Ironii ieftine vezi la orice colţ. Va fi frumos.
Fanii noştri sunt interesaţi de un derby cu Rapid şi sunt sigur că vor umple peluza. Până la urmă nici nu te mai gândeşi la puncte. Îngrijorător este că nu ne creăm ocazii. Sunt schimbări multe, dar şi anul trecut erau şi ne cream ocazii.
Am spus că îmi doream să plec, dar dacă patronul a ales să nu mă lase, nu-mi rămâne decât să mă antrenez la fel de bine şi să îmi ajut echipa să ne îndeplinim obiectivul. Eu sper să am evoluţii bune în continuare”, a declarat Florin Tănase la finalul partidei.
După acest rezultat, FCSB a urcat pe locul 4, cu opt puncte, iar Gaz Metan Mediaş ocupă locul 11, cu patru puncte. Lider este CFR Cluj, cu 12 puncte, echipă urmată de Rapid şi FC Botoşani, ambele cu câte 10 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb-liga 1 tănase-rapid