Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, vineri, decizia în cazul sprinterului britanic Chijindu Ujah, medaliat cu argint în proba de ştafetă 4x100 m la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi depistat pozitiv apoi cu o substanţă interzisă.
Ujah a fost găsit vinovat de încălcarea regulamentului antidoping şi a fost sancţionat cu descalificarea din finala probei de ştafetă 4x100 m de la Tokyo, din 6 august 2021, astfel că trebuie să renunţe la medalie, diplomă, puncte şi premii. Ca urmare a descalificării lui Ujah, întreaga ştafetă a Marii Britanii din care a făcut parte sportivul a fost descalificată, astfel că pierde argintul olimpic de la Tokyo.
Chijindu Ujah a fost suspendat provizoriu după ce analiza eşantionului A de la Tokyo a relevat prezenţa a două substanţe interzise: ostarină şi S-23. În septembrie 2021, a venit rezultatul analizei eşantionului B în cazul sportivului, de asemenea pozitiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.