Ciprian Tătăruşanu (35 de ani) a fost titularizat, din nou, în poarta lui AC Milan şi nu a dezamăgit nici în derby-ul cu Inter Milano, scor 1-1.
În minutul 26, la scorul de 1-1, Ballo Toure a fost dezorientat la o fază de atac a adversarilor şi şi-a doborât adversarul direct în propriul careu. Arbitrul a dictat penalty, iar Tătăruşanu a blocat frumos şutul lui Lautaro Martinez. La finalul partidei, Portarul român a mărturist că l-a studiat pe atacantul argentinian şi că s-a pregătit intens pentru marele derby.
”Am studiat foarte atent modul în care Lautaro şutează!”
”Am studiat foarte atent modul în care Lautaro şutează de la 11 metri, alături de cei din stafful tehnic. Ştiam că Lautaro este primul lor executant. Pe Calhanoglu îl ştiu foarte bine, dar problema a fost că şi el mă cunoaşte! A ştiut cum să şuteze.
Dau totul pentru a ajuta echipa. Mă înţeleg foarte bine cu Maignan, de când a ajuns la Milano am încercat să-l ajut să se acomodeze mai uşor, mai ales pentru că eu vorbesc şi limba franceză. Mereu mă antrenez cât pot de bine, vreau să fiu apt atunci când echipa are nevoie de mine”, a spus Tătăruşanu, conform Football-Italia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma acestui rezultat, AC Milan este pe locul 2 în Serie A, cu 32 de puncte, fiind la egalitate cu Napoli, dar cu un golaveraj mai slab. Inter este pe locul 3, având cu 7 puncte mai puţin.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ac milan-inter-tătăruşanu