La începutul acestui an, Răzvan Pleşca era dat ca şi transferat de Gigi Becali la FCSB. Însă oficialii lui Gaz Metan s-au opus mutării, astfel că portarul a rămas la Mediaş.
"Ei voiau să mă duc atunci, în iarnă, dar atunci nu s-a putut, nu m-a lăsat Mediaşul. Acum, în vară, nu m-a mai căutat Steaua. Erau plusuri şi minusuri dacă mergeam acolo. Nu semnam cu Steaua să fiu portarul titular, urma să fiu al doilea sau chiar al treilea, să fac parte din lot.
Aici, la Mediaş, am un rol important, sunt unul dintre căpitanii echipei, am scos echipa din insolvenţă, am câştigat play-out-ul, sperăm la mai mult. Poate că e mai bine să fiu jupân la mine acasă, decât la număr la alţii! E fifty-fifty, mi-ar fi plăcut la Steaua, era onorant. Dar nici n-a fost o mare dezamăgire că nu s-a făcut transferul, Steaua nu era o rampă de lansare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După plecarea domnului Teja, mi-a fost clar că s-a terminat cu transferul meu la Steaua. Mă gândesc că dânsul a insistat atunci pentru mine. Mai ales că eu n-am vorbit niciodată cu domnul Becali. Nici cu dânsul, nici cu domnul MM Stoica. Poate că aş fi putut să lucrez sub presiunea de acolo, fiindcă portarii sunt mereu sub presiune" , a declarat Răzvan Pleşca pentru gsp.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.