Conducerea FR Tenis, aleasă în 19 iunie 2019, a fost confirmată, joi, printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins ca nefondate toate apelurile formulate de asociaţiile Tenis Club Pamira, Tenis Club Olimp şi Triumf 2000.
Apelurile au fost împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus înscrierea noii componenţe a organelor de conducere ale Federaţiei Române de Tenis, votată prin hotărârea Adunării Generale de Alegeri din 19 iunie 2019.
Comitetul Director al FRT este compus din Ioan Ţiriac - preşedinte, George Cosac, Răzvan Itu, Alina Cercel-Tecşor şi Adrian Marcu - vicepreşedinţi.
Frt.ro notează că demersurile de înscriere în Registrul Federaţiilor a noilor organe de conducere au fost tergiversate timp de un an în principal din cauza acţiunilor abuzive ale asociaţiei Tenis Club Pamira, care a fost şi amendată de Tribunalul Bucureşti pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. “Această tergiversare a condus la pierderea de catre FRT a finanţării din partea MTS pentru anul în curs, aspect ce a afectat şi afectează nedrept şi grav dezvoltarea tenisului românesc, în special sectorul de copii şi juniori. Contrar credinţei manifestate de asociatia Tenis Club Pamira, formularea de multiple cereri şi acuzaţii lipsite de temei şi defăimătoare nu poate înfrânge adevărul judiciar constatat printr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitive”, menţionează site-ul federaţiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: federatia romana de tenis