Mamadou Thiam a analizat amicalul cu Beşiktaş, a vorbit despre concentrare, obiectivele FCSB-ului în campionat şi despre plecarea lui Adrian Şut.
Thiam, mesaj pentru Şut după ce a plecat de la FCSB: "Sper să fie grozav pentru el"
Campioana României, FCSB, continuă pregătirea de iarnă în cantonamentul din Belek, Antalya, unde a testat nivelul echipei într-un amical puternic contra Beşiktaş. Partida s-a încheiat cu victoria turcilor, scor 2-1, după ce bucureştenii au deschis scorul, dar au cedat rapid iniţiativa.
Golul FCSB-ului a fost marcat în minutul 68 de Mamadou Thiam, însă Beşiktaş a întors rezultatul în doar câteva minute, prin Bircan (70) şi Jota Silva (75). După meci, atacantul francez a tras concluziile, subliniind importanţa concentrării pe durata întregii partide.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Am înscris un gol. Am crezut că o să câştigăm. Dar meciul are 90 de minute. Trebuie să fii focusat tot jocul. A fost important să avem ritm astăzi. Să jucăm. Să avem câteva minute. Acţiunea a fost în stânga, eu eram liber în dreapta. L-am strigat pe Tavi şi am avut timp să şutez.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(n.r. Începe campionatul într-o săptămână) Abia aştept. Ultimul meci am revenit, că mulţi spuneau că nu prindem play-off-ul. Antrenamentele sunt bune, ne antrenăm foarte bine. 1-2 jucători au avut probleme, dar în rest suntem bine. Abia aştept să ne întoarcem în campionat. Da, o să mergem în play-off şi o să câştigăm campionatul.
Şut a plecat. Suntem fericiţi pentru el. E bine că a prins o oportunitate să joace în altă ţară. E un băiat bun, sper să fie grozav pentru el acolo. A venit Duarte, sunt sigur că ne va ajuta să ne atingem obiectivele. E foarte frig în România, dar cred că toţi ne-am obişnuit cu asta”, a spus Thiam.
FCSB îşi va disputa prima partidă oficială din 2026 pe data de 16 ianuarie, când campioana României se deplasează la Mioveni pentru duelul cu FC Argeş. În tur, piteştenii s-au impus cu scorul de 2-0 pe Arena Naţională. La început de 2026, FCSB ocupă locul 9, cu 31 de puncte, la 2 puncte de zona locurilor de play-off.
- Citește și
- Florin Tănase, spectator de lux la amicalul FCSB - Beşiktaş. Cum a fost surprins jucătorul campioanei României
- FCSB, învinsă la limită de Beşiktaş la primul meci din 2026. Andre Duarte a debutat pentru campioana României
- "Nu am cerut mari minuni". Antrenorul revelaţiei din Superliga a tras un semnal de alarmă: "Cerem condiţii decente"
- Ştefan Baiaram şi-a fixat obiectivul la Craiova, apoi a spus clar: "Acolo îmi doresc să ajung”
- Momentul deciziilor pentru Radu Drăguşin! Fundaşul român este gata să revină în Serie A








