"Nu eram împlinit în ipostaza de consultant", a declarat fostul mare fotbalist francez Thierry Henry, numit săptămâna trecută selecţioner al echipei U21 a ţării sale.
"Pur şi simplu nu eram împlinit. Îmi place terenul, aşteptam o ocazie pentru a antrena. Am făcut ce trebuia să fac ca să rămân cât mai aproape de teren. Mă întorc la ce vreau să fac. În ipostaza de consultant, îmi lipsea ceea ce mă face să vibrez. Chiar mult", a spus Henry la prezentarea sa la sediul Federaţiei franceze de fotbal (FFF).
Henry, în vârstă de 46 de ani, a indicat că va renunţa la rolul de consultant pentru Amazon Prime, difuzorul Ligue 1 în Franţa, dar nu va pune punct tuturor activităţilor sale media. Fosta legendă a lui Arsenal este mai ales consultant pentru CBS Sports în Marea Britanie.
Henry a mai anunţat că va păstra acţiunile pe care le deţine la clubul Como, din divizia a doua italiană.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat despre posibila sa asociere cu vedeta lui PSG, Kylian Mbappe, care şi-a exprimat deseori dorinţa de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, tehnicianul, care le-a antrenat fără succes pe Monaco şi CF Montreal, a evitat să dea un răspuns clar.
"Pe teren, asta n-ar fi fost rău. În rest, n-aş putea să vă lămuresc. Sunt super mulţumit, bucuros, fericit că JO sunt în Franţa, însă eu deocamdată sunt antrenorul echipei U21 şi urmează preliminariile pentru EURO-2025. Iată ce e în mintea mea şi deja nu e rău" , a explicat Henry.
Primul meci de calificare pentru naţionala de tineret a Franţei este prevăzut pe 11 septembrie în Slovenia după un amical, pe 7 septembrie, împotriva Danemarcei la Nancy.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: thierry henry