You are here:

Thomas Tuchel a surprins cu ultima convocare la naţionala Angliei! Fotbalistul de la Inter care revine în lot, deşi a jucat foarte puţin

Thomas Tuchel a surprins cu ultima convocare la naţionala Angliei! Fotbalistul de la Inter care revine în lot, deşi a jucat foarte puţin

Serie A

Comentarii

Djed Spence a fost convocat de Thomas Tuchel la echipa naţională a Angliei pentru ultimele două partide din Liga Naţiunilor, împotriva Croaţiei şi Spaniei. Fundaşul lateral de la Inter Milano revine astfel în lotul reprezentativei engleze pentru prima dată după Campionatul Mondial din 2026.

Selecţionerul Angliei a inclus 25 de fotbalişti în lotul pentru confruntările cu Croaţia, programată joi, 12 noiembrie, şi Spania, care va avea loc duminică, 15 noiembrie. Spence este singurul jucător din Serie A prezent pe lista întocmită de Tuchel.

Djed Spence, convocat la naţională în ciuda minutelor puţine bifate la Inter

Transferat în vară de la Tottenham pentru 35 de milioane de euro, internaţionalul englez nu a reuşit încă să se impună ca titular în formaţia milaneză. Revenirea sa pe teren a fost întârziată de perioada de recuperare fizică de după Cupa Mondială, competiţie la care Anglia a ajuns până în semifinale şi a încheiat pe locul al treilea.

Spence a debutat pentru Inter abia pe 10 octombrie, în victoria cu Parma, scor 3-0, după pauza internaţională din septembrie şi octombrie.

Deşi campionatul Italiei a ajuns la etapa a zecea, fundaşul în vârstă de 26 de ani a început ca titular o singură partidă în Serie A. În total, acesta a strâns şase apariţii în tricoul nerazzurrilor, trei în campionat şi trei în Liga Campionilor, acumulând doar 272 de minute.

Afla mai multe despre: serie a, inter milano 

viewscnt
Articole similare