Unul dintre cei mai importanţi jucători de la FCSB în ultimii doi ani şi-a exprimat în mod clar dorinţa de a pleca de la echipa cu care a devenit campion al României în 2024.
Jucătorul de la FCSB are un scop clar: plecarea la mai bine
FCSB se află în ultimele zile înainte de startul părţii a doua din campionatul României, iar mişcările de trupe continuă în lotul roş-albaştrilor.
Printre jucătorii a căror situaţie este incertă se află şi Siyabonga Ngezana. Acesta a anunţat în mod public că abia aşteaptă să plece de la campioana României şi să ajungă în vestul Europei, în unul dintre cele mai importante campionate din lume.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fundaşul central sud-african a subliniat faptul că FCSB este doar o treaptă intermediară în ascensiunea carierei sale de fotbalist, pentru că vrea să evolueze la cel mai înalt nivel posibil în fotbal.
”Să dea Dumnezeu! Sper, sper să ajung la acel nivel, pentru că acele campionate sunt ligile în care orice jucător tânăr îşi doreşte să fie.
Anglia, Spania, Germania, Franţa, visez să ajung în oricare campionat dintre acestea, dar, pentru mine, să joc în Europa a fost una dintre cele mai mari dorinţe. Nu conta unde, doar să joc în Europa.
Acum joc aici, dar nu pot să spun că este destul. Îmi doresc mai mult. Continui să lupt şi poate într-o zi mă voi vedea într-un campionat de top”, a declarat Siyabonga Ngezana, conform idiskitimes.co.za.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sosit la FCSB în urmă cu un an şi jumătate, Siyabonga Ngezana este cotat la 2,2 milioane de euro, potrivit speciliştilor de la Transfermarkt.com. În acest sezon a evoluat în 22 meeciur pentru campioană în toate competiţiile şi a marcat un gol în campionat.
- Citește și
- Provocarea zilei. Selmani le-a găsit noi ocupaţii colegilor de la Dinamo! Cine ar putea fi model vs. Cine e leneşul din vestiar: ”El vrea doar să stea”
- Daniel Opriţa are planuri mari: ”Vreau să duc Steaua în Superligă”
- ”Eu las loc de bună ziua atunci când plec de undeva”. Leo Grozavu, dezvăluire fără ezitări despre întoarcerea în fotbal: ”Trebuie să fiu în pâine”
Afla mai multe despre: fcsb, siyabonga ngezana, superliga