You are here:

"Toată lumea râdea de noi". Dan Petrescu surprinde la flash-interviu după victoria cu Universitatea Craiova: "Am ratat 15 ocazii meci de meci"

"Toată lumea râdea de noi". Dan Petrescu surprinde la flash-interviu după victoria cu Universitatea Craiova: "Am ratat 15 ocazii meci de meci"

CFR Cluj

Comentarii

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a tras primele concluzii după victoria din Gruia în faţa Craiovei.

CFR-ul lui Petrescu, două victorii în 5 zile împotriva Craiovei

CFR Cluj s-a impus cu 2-0 în faţa Universităţii Craiova, într-un meci decis în prima repriză. Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, iar Korenica a majorat avantajul în minutul 44, cu un gol spectaculos din lovitură liberă.

În partea a doua, Fică a ratat ocazia de 3-0, iar Mitriţă a fost blocat de Hindrich. Din minutul 69, Craiova a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Safira.

Oltenii pierd astfel primul loc şi sunt eliminaţi şi din Cupa României într-o săptămână dificilă. CFR Cluj urcă pe locul 2, cu 33 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova coboară pe poziţia a treia, cu 32.

"Până în acest moment au făcut un sezon excelent, sincer nu mă aşteptam să facă un sezon aşa bun cu atâţia jucători noi. Cred eu că meritam şi mai multe puncte, am ratat 15 ocazii meci de meci şi trebuie să fim mai atenţi la rezultate, mai ales în play-off. Am avut 2 meciuri acasă cu Dinamo şi Craiova, am meritat victoria.

Dacă azi nu câştigam era greu să avem pretenţii la mai mult, dar această victorie ne dă moral. Sperăm să nu avem accidentări.

Korenica, când am jucat cu Ballkani, unde erau şi Krasniqi şi Rrahmani, toată lumea râdea de noi că am făcut egal cu ei. Ziceau că m-am făcut de ruşine. Eu le ziceam că au jucători extraordinari, au venit în campionatul românesc şi sunt foarte buni, fac diferenţa. Korenica, în afară de fotbalist, e un băiat super.

Nu sunt de acord cu statisticile, nu contează cine e antrenorul, părerea mea. Să nu fie accidentări, dacă pierdem 2-3 jucători importanţi va fi greu. Dacă nu sunt accidentări, arătăm bine. Eu zic că deocamdată nu s-a desprins nimeni în lupta la titlu, cred că şi cei de pe locul 6 ar trebui să spere. Etapa viitoare va fi o etapă importantă, să vedem ce şi cum", a spus Dan Petrescu, după victoria cu Universitatea Craiova.

 
 

Afla mai multe despre: dan petrescucfr clujuniversitatea craiovakorenica 

viewscnt
Articole similare