Jucătorul echipei naţionale, Florin Tănase (30 de ani), a tras concluzii dure după victoria cu Cipru, la care a contribuit cu un gol pe tabelă.
Naţionala României a învins selecţionata Ciprului, scor 2-0, într-un meci disputat în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, pe Arena Naţională.
Tănase, reproşuri la adresa arbitrajului
Golurile au fost marcate de Florin Tănase şi Dennis Man, dar fazele controversate de arbitraj nu au lipsit.
În minutul 38, Chiricheş l-a lansat cu o pasă foarte precisă pe Tănase, care a căzut pe gazon după un duel cu portarul Mall.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Arbitrul central a urmărit timp de mai multe minute reluări cu faza pe monitorul VAR, însă a decis să nu îl elimine pe goalkeeper-ul cipriot.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La finalul meciului de la Bucureşti, Florin Tănase s-a arătat mulţumit de victoria obţinută, dar a avut şi câteva critici la adresa arbitrajului.
”Aveam nevoie de această victorie. Ştiam că nu va fi uşor. Cipru e o echipă mult schimbată faţă de meciurile din trecut. După părerea mea, joacă un fotbal combinativ, încearcă să aibă posesia. Dar noi i-am blocat în seara asta, a avut o situaţie doar pe o greşeală de ale noastre.
Toate arbitrajele sunt împotriva noastră. Portarul celor de la Cipru a recunoscut că a fost fault. Numai arbitrul nu a văzut. E greu când pleci într-o campanie cu un dezavantaj atât de mare, cum a fost şi cu Bosnia, am avut un penalty clar.
Mă bucur că am reuşit să marchez în ambele meciuri. Echipa avea nevoie de reuşite. Sunt bucuros, aceste goluri îmi dau încredere”, a declarat Tănase, după meci.
Florin Tănase a fost în formă maximă la acţiunea echipei naţionale a României din această lună, după ce a reuşit să marcheze două goluri.
- Citește și
- Jucătorul remarcat de Mihai Stochiţă după România - Cipru 2-0: "E talentat. Foarte bun"
- Brazilia şi Ecuador s-au calificat la Cupa Mondială. Carlo Ancelotti, victorios cu Selecao chiar de ziua lui
- Revenit pe teren după patru luni, Valentin Mihăilă i-a transmis un mesaj lui Mircea Lucescu: "A fost un chin"
Afla mai multe despre: florin tanase, romania, echipa nationala, cm 2026