Selecţionerul României, Tomas Ryde, este solidar cu selecţionerul Ungariei, Kim Rasmussen, după ce acesta din urmă a fost suspendat de Federaţia Internaţională de Handbal, în urma declaraţiilor făcute la finalul meciului dintre România şi Ungaria, de la Campionatul Mondial de handbal din 2019.
Suedezul de pe banca României a recunoscut că există anumite conflicte, dar şi că decizia suspendării lui Rasmussen a exagerată: „Sunt chiar surprins că l-au suspendat. Cred că ar fi putut scăpa doar cu o amendă. Sigur, nu ar trebui să folosim astfel de limbaj într-o conferinţă de presă, dar îi înţeleg frustrarea. Cred că e teribil pentru el! Înţeleg de ce Kim a fost nervos. Golul nostru decisiv a venit dintr-o aruncare de la 7 metri obţinută de Laura Pristăviţă, când făcuse şase paşi.
Evident că trebuie să ne comportăm civilizat, dar există o luptă între Federaţia Internaţională şi delegaţi, arbitri, antrenori, jucători. Nu e normal. Mi-ar plăcea să cred că muncim împreună pentru binele handbalului. Sentimentul pe care îl am în timpul meciurilor e că ne vânează! Vorbesc cu noi, antrenorii, de parcă am fi nişte copii de grădiniţă!”, a declarat Ryde pentru sport.tv2.dk.
Reacţia lui Kim Rasmussen după România - Ungaria 28-27
”Felicitări echipei României! Sunt foarte dezamăgit de mine. Sunt dezamăgit că n-am obţinut măcar rezultatul de egalitate. Ce au făcut arbitrii în ultimele 10 minute a fost ruşinos. Am simţit că a fost ceva personal împotriva mea. Sunt extrem de dezamăgit că s-a ajuns la acest nivel, dar de mine sunt cel mai dezamăgit. Atunci când joci 7 contra 6 un spaţiu rămâne întotdeauna şi este greu să o ţii pe Cristin Neagu. Jocul 7 contra 6 a fost bun pentru România, a fost un avantaj pentru ele. Am avut 3 goluri până în finalul jocului şi pot să spun că meciul acesta este cea mai mare dezamăgire din cariera mea de antrenor. Îmi pare foarte rău pentru fete că n-am fost mai bun pentru ele în această zi. Există suişuri şi coborâşuri, dar astăzi nu m-a ridicat la nivelul. Dacă vrei să vezi un arbitraj prost, uită-te încă o dată la acest meci”, a declarat selecţionerul Ungariei, Kim Rasmussen.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tomas ryde, selectioner romania, campionat mondial handbal