Tomas Vestenicky este în lotul lui Dinamo pentru partida cu Rapid, care va avea loc sâmbătă seara, de la ora 20:30.
Atacantul slovac abia aşteaptă să debuteze pentru echipa din Ştefan cel Mare şi vrea să arate de ce este capabil, după ce s-a format la AS Roma. De asemenea, el a dezvăluit că a vorbit despre transferul la Dinamo cu doi foşti ”câini”, Janusz Gol şi Sergiu Hanca.
”A fost bine, am mers acolo de tânăr, am jucat la Primavera. M-am antrenat şi cu prima echipă, a fost o bucurie pentru mine. Dar cel mai mare şi mai apropiat a fost Francesco Totti, pentru mine e cel mai bun.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar au fost şi alţi băieţi, cum ar fi De Rossi. Un băiat bun, fotbalist bun. Cei doi pentru mine au fost modele acolo. În vestiar erau oameni obişnuiţi, am învăţat multe de la ei. De atunci am încercat să mă port ca ei.
Cu Gol am vorbit chiar acum două zile. Mi-a zis şi despre lucrurile bune care au fost la Dinamo, dar mi-a spus şi de cele mai puţin bune, că nu s-au mai plătit salariile. Mi-a spus că au fost probleme cu spaniolii care au preluat echipa.
Sergiu mi-a spus multe lucruri bune, că Dinamo are fani extraordinari, care se comportă senzaţional la meciuri. Mi-a spus istoria lui Dinamo. Ştiu de exemplu că Nemec, atacantul slovac, a jucat la Dinamo, deci este un campionat bun”, a spus Vestenicky, pentru doardinamo.ro.
Fotbalistul a aflat la Dinamo că trebuie să aibă spirit de luptător, mai ales în partidele contra celor de la FCSB şi Rapid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Nu ştiu să muşc, ştiu să dau goluri”
”Cred că vor fi meciuri frumoase, mie îmi place enorm să joc în astfel de întâlniri. În Cracovia am avut derby-uri între Krakow-Wisla şi sper că va fi bine şi aici. Nu ştiu să muşc, ştiu să dau goluri. Ştiu că sunt câine roşu, mulţi mi-au trimis astfel de mesaje. Ştiu că pe stemă sunt cei doi câini.
Îmi plac mult câinii, dar nu am avut nici măcar în copilărie pentru că am stat mult mult timp singur, în Academie, plecat de acasă. De mic am fost fan Cristiano Ronaldo. Dar acum poziţia mea e alta, îmi place Aguero”, a declarat Tomas Vestenicky.
Afla mai multe despre: dinamo-rapid-liga 1