Toni Petrea, antrenorul FCSB, a vorbit înaintea derby-ului cu CFR Cluj şi a explicat schimbările făcute în echipă. Tehnicianul a spus că Darius Olariu nu e complet refăcut şi speră să nu fie nevoit să-l folosească, admiţând faptul dacă în cazul în care CFR Cluj va câştiga va lua o opţiune serioasă pentru un nou titlu de campioană.
Petrea a schimbat la mijlocul terenului şi i-a trimis în teren din primul minut pe Vînă şi Simion, în locul lui Şut şi Oaidă, iar la interviul de dinaintea meciului a explicat această decizie. Antrenorul roş-albaştrilor a spus că Olaru nu e complet refăcut după ce s-a accidentat în meciul cu U Craiova şi sper să nu fie nevoit să-l trimită în teren.
"Fiecare meci, fiecare punct sunt importante. (n.r. - întrebat despre Vînă şi Simion în primul 11) Când pierzi, ceva nu a mers, nu a funcţionat. Am căutat soluţii, timpul de refacere a fost scurt, încercăm să rotim jucătorii. Mai schimbăm şi relaţiile, sistemul de joc în anumite momente, în funcţie de adversar. CFR Cluj are un joc agresiv bazat pe mingi lungi, cu susţinere din partea mijlocaşilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din păcate, Olaru nu e complet refăcut. Erea un risc dacă-l băgam, sper să nu-l băgăm, dar vedem pe parcurs. Încercăm să găsim soluţii din cadrul lotului pe care-l avem la dispoziţie", a spus Toni Petrea.
În ceea ce priveşte şansele la titlu, Toni Petrea a admis că dacă va câştiga CFR Cluj în derby-ul din această seară, atunci campioana României ia o opţiune serioasă pentru cucerirea celui de-al patrulea titlu la rând. Petrea nu o scoate din calcule nici pe Craiova. "Poate că iau o opţiune serioasă în vederea terminarăii pe primul loc dacă ei câştigă. Şi Craiova poate pune probleme, vine din urmă. Îmi pare rău că suporterii nu sunt lângă noi. Cei mai supăraţi când nu câştigă sunt jucătorii. Am condus mult timp campionatul. Din partea noastră vreau să văd o altă reacţie, ceva în plus, ce ne-a lipsit la ultimele jocuri", a mai spus antrenorul.
Meciul FCSB - CFR Cluj se joacă de la ora 20:30, în direct pe Telekom Sport 1 şi LIVE VIDEO pe telekomsport.ro AICI, în etapa a 5-a din play-off-ul Ligii 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: toni petrea, fcsb, cfr cluj, derby, olaru, titlu