Adrian Şut, mijlocaşul echipei FCSB, a declarat că formaţia sa mai are de aşteptat până să se considere calificată în faza următoare a UEFA Europa League.
Unul dintre oamenii de bază din lotul celor de la FCSB, Şut este răbdător în ceea ce priveşte calificarea în fazele eliminatorii ale competiţiei.
Deşi FCSB ocupă o poziţie solidă în clasamentul celor 36 de echipe, Adrian Şut priveşte spre următoarele meciuri şi speră ca echipa sa să evolueze în cupele europene şi după sfârşitul lunii ianuarie.
Adrian Şut: "Lupţi pentru familia ta, pentru toţi oamenii care sunt în tribună"
"Este o seară minunată, suntem foarte fericiţi că am reuşit să luăm cele trei puncte. A fost o partidă dificilă. Până nu suntem matematic calificaţi nu putem să ne bucurăm de o calificare. Suntem cu un pas mai aproape de obiectivul nostru, sunt mândru de ce am realizat până acum, dar nu este de ajuns. Trebuie să câştigăm şi restul meciurilor pentru a face o figură frumoasă în Europa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost o întâmplare cu Craiova, am greşit puţin în acel meci, în a doua repriză, dar am fost foarte motivaţi şi în Europa ne-am prezentat bine şi am fost o echipă matură. Acestea sunt meciurile care te lansează în carieră. Lupţi pentru familia ta, pentru toţi oamenii care sunt în tribună.", a declarat Adrian Şut, la finalul partidei.
Mijlocaşul campioanei României a vorbit şi despre maturitatea jucătorilor celor de la FCSB, calitate care i-au adus aproape de o calificare în următoarea fază din UEFA Europa League. Şut le-a mulţumit suporterilor prezenţi pe Arena Naţională pentru susţinerea acordată pe parcursul meciului cu FC Midtjylland.
"Am avut meciuri bune, dar s-a întâmplat să pierdem. Ştiam că dacă vom fi într-o zi bună, vom putea câştiga acest meci. Noi am luat fiecare meci în parte. Ne-am bucurat că am putut ajunge în grupe, să fim printre cele mai bune echipe şi cred că până acum am făcut faţă cu brio.
A fost o atmosferă foarte frumoasă, suporterii ne-au susţinut, ne-au împins de la spate. Le mulţumim că au venit la acest meci în timpul săptămânii. Toţi jucătorii îşi doresc să facă pasul în afară, să progreseze, să plece la mai bine, dar cât timp suntem aici, trebuie să dăm tot ce avem mai bun şi să luptăm pentru aceste culori.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Deocamdată am gestionat bine, sper să o facem la fel de bine în continuare şi să urcăm în campionat. Dăm dovadă de maturitate, ştim să suferim. În campionat suntem obişnuiţi să atacăm, dar cred că ne-am închegat bine", a mai spus Şut.
- Citește și
- Europa League | Victorie şi egal pentru viitorii adversari ai FCSB! Răzvan Lucescu, o noua înfrângere cu PAOK
- Surpriză uriaşă! Gigi Becali a anunţat un transfer de TOP după FCSB - Midtjylland 2-0: ”M-a sunat. Am vorbit cu el”
- Mihai Popescu e în culmea fericirii după ce a semnat cu FCSB: "E cea mai frumoasă perioadă a carierei mele"
- Mihai Stoica surprinde după FCSB - Midtjylland 2-0: ”Gigi se gândeşte la asta, dar eu nu. Poate fi o reţetă financiară”
- Cei doi jucători de la FCSB care l-au impresionat pe MM Stoica în victoria cu Midtjylland
- Drăguşin nu a fost menajat de fanii lui Tottenham: ”Este atât de mediocru, nu înţeleg cum de-l voia Bayern”
- Gigi Becali a făcut praf doi jucători de la FCSB după victoria cu Midtjylland: ”Erau din alt film”
- "V-am spus!". Elias Charalambous, mulţumit după ce FCSB a bătut-o pe Midtjylland
- N-a fost întâmplare. Daniel Bîrligea a explicat cum a marcat cu pieptul un gol unic în istoria fotbalului: "Le-am văzut tactica, dar am şi avut puţin noroc"
Afla mai multe despre: fcsb, uefa europa league, adrian sut, fc midtjylland