Formaţia FC Argeş a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii.
Toţi ochii sunt pe Garita de la FC Argeş! Cum l-au lăudat colegii după victoria cu Universitatea Craiova: ”Ne ajută foarte mult, e un atacant bun”
Golul a fost marcat de Calcan, în minutul 52. În minutul 89, de la Universitatea Craiova a fost eliminat Papp.
Arnold Garita (27 de ani), atacantul lui FC Argeş, are evoluţii bune de când a ajuns în România. Chiar şi ieri, împotriva oltenilor, şi-a ajutat colegii.
Andreias Calcan, coechipierul lui Garita, a avut doar cuvinte de laudă pentru atacantul camerunez.
”Mă simt bine, mă simt fericit pentru că am reuşit să câştigăm. Veneam după 4 înfrângeri consecutive, moralul nu era extraordinar. Garita ne ajută foarte mult, e un atacant bun”, a declarat Calcan.
În 11 meciuri jucate pentru FC Argeş, Garita a reuşit să înscrie patru goluri şi a oferit o pasă decisivă, făcând o partidă excelentă şi împotriva Universităţii Craiova, scor 1-0, având numeroase faze importante, dar reuşind să îşi pună în evidenţă şi colegii. Faza golului fiind creată chiar de Garita!
De-a lungul timpului, Arnold Garita a jucat la cluburi precum: Chateauroux, Bristol City, Plymouth, Charleroi, Dunkerque, Boulogne, Villefranche şi Bourg-en-Bresse.
- 450.000 de euro este cota de piaţă a lui Arnold Garita, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
Au evoluat următoarele echipe:
- FC Argeş: Straton – Tofan, M. Constantin, Cestor, Fabio Vianna – Raynov – Njike, Alceus (Şerban ’64) – Işfan, Garita, Calcan (Dobrosavlevici ’72). Antrenor: Andrei Prepeliţă.
- Universitatea Craiova: Lazar – Papp, Raul Silva, Mitrea – Vătăjelu (Căpăţînă ’61), Al. Creţu, Screciu (Cîmpanu ’75), Bancu – Nistor (Baiaram ’61) – Markovic (Roguljic ’83), Ivan. Antrenor: Mirel Rădoi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.