Tottenham, fără fundaşul român Radu Drăguşin (22 de ani), accidentat, a reuşit o victorie uriaşă în duelul cu Manchester United.
Tottenham a câştigat la limită duelul cu Manchester United. Drăguşin, absent din cauza accidentării sale
Tottenham a învins-o, pe teren propriu, pe Manchester United, scor 1-0, în etapa a 25-a din Premier League.
Ambele echipe s-au prezentat la meci cu infirmeriile pline şi acest lucru s-a văzut clar pe banca de rezerve a lui Manchester United, pe care au luat loc foarte mulţi tineri.
Pe teren, James Maddison a marcat unicul gol al meciului, în minutul 13, după care elevii lui Postecoglou au apărat avantajul minim până la finalul meciului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, Tottenham s-a impus cu 1-0 şi obţine pentru prima oară după trei decenii două victorii în acelaşi sezon împotriva lui Manchester United.
Fundaşul român Radu Drăguşin nu a putut evolua deloc. El este indisponibil tot restul sezonului, după ce s-a accidentat grav în ultima etapă a fazei principale din Europa League.
În clasamentul din Premier League, londonezii au trecut peste elevii lui Ruben Amorim, fiind pe locul 12, cu 30 de puncte. United se află pe 15, cu 29 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Ianis Hagi, lăudat după încă un meci solid la Rangers: ”A făcut diferenţa. A avut impact instant”
- Udinese, cu Răzvan Sava integralist, victorie de senzaţie contra lui Empoli. Ce intervenţii a avut portarul român
- Real Madrid va contesta eliminarea lui Bellingham. Englezul nu l-ar fi insultat, de fapt, pe arbitru
Afla mai multe despre: premier league, tottenham, manchester united