Brazilianul Rodrygo (24 de ani) este tot mai aproape să părăsească Real Madrid în 2026, în căutarea minutelor pe care le doreşte.
De la venirea lui Xabi Alonso, Rodrygo a devenit un fotbalist obişnuit la Real Madrid şi a prins foarte puţine minute. Mai multe echipe se interesează de situaţia sa, iar una dintre ele este Arsenal, formaţie aflată pe primul loc în Premier League în acest moment.
Rodrygo, dorit de Arsenal
Mikel Arteta vrea întăriri, iar brazilianul Rodrygo ar putea fi o soluţie pentru atacul lui Arsenal. Potrivit fichajes.net, "Tunarii" sunt gata să ofere 60 de milioane de euro, plus alte 20 sub formă de bonusuri, pentru a obţine semnătura jucătorului brazilian, nemulţumit de statutul său.
Rodrygo nu este mulţumit de rolul secundar pe care îl are sub comanda antrenorului Xabi Alonso. Brazilianul ar vrea un transfer, pentru a-şi asigura mai multă continuitate înainte de Cupa Mondială.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rodrygo a strâns 17 meciuri (509 minute) în toate competiţiile sezonului la Real Madrid, timp în care a oferit trei pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 80 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Rodrygo în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
Afla mai multe despre: arsenal, rodrygo, transfer, bani, oferta, real madrid


.webp)





