You are here:

Trabzonspor va contesta la TAS excluderea din cupele europene!

Trabzonspor va contesta la TAS excluderea din cupele europene!
Comentarii

Gruparea Trabzonspor a anunţat că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia Corpului de Control Financiar al Cluburilor de excludere pe un sezon dun cupele europene.

Trabzonspor va depune apelul în termen de zece zile.

Clubul a precizat că respectă decizia UEFA, dar a făcut o analiză împreună cu avocaţii săi şi nu este de acord cu sancţiunea.

Camera decizională a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) a decis în această săptămână excluderea echipei Trabzonspor pentru un sezon din cupele europene, pentru neîndeplinirea criteriilor din înţelegerea la care a ajuns cu UEFA în 2016 pentru încălcarea fair-play-ului financiar.

Trabzonspor avea un acord cu Corpul de Control Financiar din data de 20 mai 2016. În iulie 2019, CFCB a constatat că gruparea din Trabzon nu a întrunit criteriile din înţelegere şi a decis ca echipa să fie exclusă un sezon din cupele europene, sancţiune condiţionată de eventuala îndeplinire de către club a criteriilor necesare până la finalul anului financiar 2019. Deoarece ţinta fixată pentru anul financiar 2019 nu a fost atinsă, sancţiunea va fi aplicată.

Astfel, echipa Trabzonspor nu va putea participa la o ediţie a cupelor europene la care se va califica în sezoanele 2020/2021 şi 2021/2022.

Campionatul Turciei, întrerupt la jumătatea lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua la 12 iunie. Trabzonspor este lider în clasament.

Afla mai multe despre: trabzonsporuefaexcludere 

viewscnt
Articole similare