Fiul lui Ionel Ganea a murit la aproape o lună după accidentul provocat chiar de fostul fotbalist. Ancheta este în desfăşurare, iar încadrarea juridică a dosarului ar putea fi modificată după această tragedie.
Fiul lui Ionel Ganea a murit, la aproape o lună după gravul accident provocat chiar de fostul fotbalist
Durere imensă în familia fostului internaţional Ionel Ganea. Fiul său, un băieţel de doar 2 ani, a murit în această după-amiază, la aproape o lună după ce a fost grav rănit într-un accident de circulaţie produs pe 9 mai, între localitatea Hurez şi oraşul Făgăraş.
Copilul se afla pe scaunul din dreapta faţă, fără centură şi fără să fie într-un scaun special pentru vârsta sa, în momentul în care maşina condusă de Ionel Ganea a intrat în spatele unui alt autoturism. Băiatul a fost singura victimă a accidentului. A fost transportat de urgenţă cu elicopterul SMURD la spitalul din Târgu Mureş, unde a fost operat de două ori şi a rămas în comă indusă până la deces.
Iniţial, poliţia deschisese un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Însă, potrivit informaţiilor Orange Sport, în urma tragicului deces este posibil ca încadrarea juridică să fie schimbată în ucidere din culpă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionel ganea, fiul decedat, accident rutier, dosar penal, încadrarea juridică, ucidere din culpă