Un suporter al echipei turce de fotbal Fenerbahçe a murit, duminică, suferind un atac de cord, după golul victoriei marcat în timpul prelungirilor în derbyul de la Istanbul împotriva formaţiei Galatasaray, anunţă agenţia de presă turcă DHA, citată de lefigaro.fr.
Condusă rapid cu 1-0 la Galatasaray, Fenerbahçe a egalat în minutul 31 datorită lui Mesut Özil. Dar deznodământul a venit în ultimele secunde ale meciului, în minutul 90+4, cu golul mijlocaşului portughez de la Fenerbahçe, Miguel Crespo.
Ahmet Uysal, în vârstă de 60 de ani, se afla în cafeneua condusă de nepotul său din Alasehir (vest), oraş la aproximativ 100 de kilometri de Izmir. Potrivit DHA, bărbatul de 60 de ani, "fanatic al lui Fenerbahçe", a exultat în timpul celui de-al doilea gol al echipei sale înainte de a se prăbuşi. Dus la spital, suporterul a murit în ciuda intervenţiei medicilor.
”Când Fenerbahçe, pe care l-a iubit atât de mult, a marcat în timpul prelungirilor, unchiul meu s-a prăbuşit la pământ. Nu a suportat această emoţie”, a spus nepotul său, Ercan Uysal, conform presei din Turcia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fenerbahçe, care nu a mai câştigat niciun meci din prima ligă din 3 octombrie, se află acum pe locul cinci în clasament, cu 23 de puncte în 13 meciuri, la şapte puncte în spatele liderului Trabzonspor.
Galatasaray ocupă locul 8, cu 21 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fenerbahce-galatasaray-turcia