You are here:

Tragedie în fotbalul ecuadorian. Un fotbalist de 20 de ani, împuşcat mortal în faţa locuinţei sale: "Atacatorii l-au confundat"

Tragedie în fotbalul ecuadorian. Un fotbalist de 20 de ani, împuşcat mortal în faţa locuinţei sale: "Atacatorii l-au confundat"
Comentarii

Un fotbalist de 20 de ani, Edwin Espinoza, a fost împuşcat mortal în faţa locuinţei sale din cartierul Isla Trinitaria al oraşului Guayaquil din Ecuador, informează marca.com.

Antrenorul său susţine că jucătorul a fost victima unei confuzii.

"Espinoza a fost un bun tânăr fotbalist, foarte respectuos şi educat, cu un viitor extraordinar la Guayaquil City. Îl cunosc de la 12 ani, când a ajuns la club. Din câte am aflat, atacatorii l-au confundat cu altcineva când se afla astăzi la uşa casei sale", a declarat Carlos Franco.

Espinoza era component al echipei secunde a clubului Guayaquil City, locul 5 în prima ligă ecuadoriană, la patru puncte de liderul Tecnico Universitario.

Jucătorul se antrena acasă, campionatul ecuadorian fiind suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.

Afla mai multe despre: ecuador 

viewscnt
Articole similare