Campioana en-titre la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a anunţat, miercuri, al treilea transfer în perspectiva viitorului sezon, extrema dreaptă Zeljka Nikolici, care vine de la SCM Craiova.
Zeljka Nikolici are 28 de ani, 1.64 metri înălţime şi joacă pe postul de extremă dreapta.
Handbalista sârbă a mai evoluat la echipele ORK Vrnjacka Banja, WHC Biseri, Buducnost Podgorica şi SCM Craiova, cu ultima cucerind, în 2018, Cupa EHF.
În ultimele trei sezoane din Liga Naţională, Nikolici a marcat 276 de goluri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Este o mare oportunitate pentru mine. Merg la o echipă care va juca în Liga Campionilor şi care îşi propune obiective importante. M-am simţit excelent la Craiova, oamenii au fost minunaţi, dar vreau să fac un pas înainte în carieră. Cunosc foarte bine echipa de la Vâlcea, am jucat de atâtea ori împotriva sa cu Craiova. Am fost şi la meciuri în Liga Campionilor, atmosfera e cu adevărat senzaţională. Abia aştept să mă alătur fetelor, din vară”, a declarat Zeljka Nikolici după semnarea contractului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.