Şahtior a cumpărat un nou apărător central, brazilian, de la Sassuolo. Marlon s-a alăturat formaţiei din Donetsk pentru 12 milioane de euro.
După ce Şahtior i-a luat antrenorul lui Sassuolo, şi unul dintre cei mai buni apărători ai italienilor s-a alăturat ucrainenilor. Roberto De Zerbi a dorit transferul lui Marlon, fundaş central brazilian de 25 de ani, trecut pe la Barcelona, iar conducerea i-a îndeplinit dorinţa.
Transfer impresionant în Ucraina!
Marlon a fost adus pentru 12 milioane de fosta echipă a lui Mircea Lucescu şi a semnat un contract valabil pe două sezoane. Brazilianul fusese adus în Europa chiar de Barcelona, în 2016, iar după ce a impresionat la echipa secundă a fost promovat la formaţia mare.
Însă, acesta nu a putut ţine pasul cu vedetele trupei ”blaugrana” şi a fost împrumutat la Nice, înainte de a fi cumpărat de Sassuolo, tot pentru 12 milioane de euro. Astfel, după trei ani petrecuţi în Italia, fostul său club şi-a recuperat suma de transfer, iar jucătorul a căpătat experienţă importantă la un nivel înalt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, De Zerbi a fost îndeajuns de mulţumit de fundaşul său încât să îl aducă mai departe cu el în Ucraina. Cotat la 6,5 milioane de euro, Marlon se alătuără Şahtiorului cu 106 apariţii în primele cinci campionate ale Europei şi o Cupă a Spaniei în palmares.
Marlon este al treilea transfer reuşit de Şahtior în actuala periaodă de mercato, după aducerea lui Pedrinho, tot brazilian, de la Benfica, pentru 18 milioane de euro, şi Lassina Traore, de la Ajax, pentru 10 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marlon, şahtior donetsk, transfer marlon