Tidiane Keita (28 de ani), mijlocaşul francez al celor de la Petrolul, a atras interesul mai multor echipe, în această iarnă.
Unul dintre cei mai constanţi oameni din lotul lui Adrian Mutu, în prima jumătate a acestui sezon, Keita a bifat deja 20 de prezenţe în Superliga, în acest sezon.
Cu o singură contribuţie decisivă, un assist reuşit în remiza înregistrată pe terenul celor de la Sepsi, Keita este un jucător cu profil defensiv care oferă stabilitate la mijlocul terenului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rapid ar fi una dintre echipele interesate de serviciile mijlocaşului născut la Gonesse, în Franţa, anunţă Fanatik.
Claudiu Tudor, preşedintele formaţiei prahovene, a confirmat interesul mai multor echipe pentru jucătorul "Lupilor" şi a numit suma pe care Petrolul o va accepta în cazul unei eventuale oferte.
Claudiu Tudor: "Am cerut 500.000. Dacă se va valorifica, îi dăm drumul la Rapid"
"Da, Keita a fost curtat în această iarnă de mai multe echipe. Pentru noi, ar fi o mare pierdere plecarea lui Keita. Aşa este, am cerut 500.000 de euro pentru el. La suma aceasta, dacă se va valorifica, îi dăm drumul la Rapid.
Atât timp cât perioada de transferuri este deschisă, e posibil orice. Vom vedea ce soluţii vom găsi şi noi. Cred că este o sumă corectă, ne uitam şi la meciul de la Galaţi, a jucat foarte bine.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Keita e un jucător cu o vastă experienţă în liga a doua din Franţa, e un jucător matur, dacă îl iei şi îl bagi mâine în teren îţi joacă fără probleme. Este clar că e un jucător care a atras atenţia. E un tip serios şi cu siguranţă va creşte", a declarat Claudiu Tudor, conform sursei citate.
- Citește și
- Ofertă de ultimă oră primită de Paul Pogba. Fotbalistul vrea să refuze ca să joace în Champions League
- Brigadă din Slovacia la meciul Qarabag FK - FCSB, de joi, din Liga Europa
- Ofertă de 1.000.000€ pentru titularul echipei! Universitatea Craiova poate da lovitura în această iarnă
- Constantin Zotta a auzit interviul maraton dat de Şumudică şi a reacţionat: ”90% vorbeşte doar despre el. A ajuns să fie pionul principal de la Rapid”
- Când poate debuta David Ankeye la Rapid. Marius Şumudică a făcut anunţul despre noul atacant al echipei: "Vreau să-l văd la lucru"
- BREAKING | Fără precedent! Boupendza nu mai pleacă de la Rapid. Atacantul a vorbit după scandal şi a anunţat ce planuri are: "Vrea în cupele europene" | EXCLUSIV
- Răzvan Sava, învins de patru ori în Como - Udinese. Ce notă a primit portarul român după ultimul meci al etapei din Serie A
- Marius Şumudică şi-a pus în cap să îl copieze pe Diego Simeone: ”Renunţ la geacă şi mă voi îmbrăca în negru din cap până în picioare!”
Afla mai multe despre: petrolul, rapid, claudiu tudor, tidiane keita, superliga