Ahmed Musa (25 de ani) este cel mai recent caz al unui fotbalist care abandonează fotbalul mare în detrimentul banilor din Arabia Saudită.
Nigerianul deja a plecat din cantonamentul lui Leicester City din Austria şi va ajunge în Arabia Saudită, acolo unde va semna un contract uriaş cu Al-Nassr. Reprezentanţii jucătorului nu au menţionat salariul pe care îl va încasa Musa, însă au declarat pentru owngoalnigeria.com că va fi cel mai bine plătit fotbalist nigerian din istorie. De asemenea, el deja a cerut să îi fie cedat numărul 7.
16.5 milioane de euro va încasa Leicester pentru Musa, dar suma se poate ridica până la 28 de milioane, în funcţie de clauzele incluse în contract. Atacantul a venit ca o mare speranţă imediat după ce Leicester a cucerit titlul în Anglia, dar evoluţiile sale au dezamăgit şi nu au motivat suma de aproape 20 de milioane plătit la acea vreme de "vulpi" celor de la ŢSKA Moscova, grupa la care a fost împrumutat în 2018.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Al-Nassr a terminat pe locul trei în prima ligă din Arabia Saudiă sezonul trecut. De-a lungul timpului, clubul a fost antrenat de Ilie Balaci şi Mircea Rednic şi a avut în lot nume ca Adrian Neaga (2003), Ovidiu Petre (2010-2011) şi Răzvan Cociş (2010-2011).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ahmed musa, leicester city, premier league, arabia saudita, al-nassr