Mircea Rednic lucrează deja la construirea lotului lui Dinamo pentru sezonul viitor, iar tehnicianul roş-albilor a confirmat public interesul pe mijlocaşul Mihai Răduţ (foto, în alb, când juca la Pandurii), fost jucător la FCSB în perioada 2010-2014 şi legitimat în prezent în Polonia, la Lech Poznan.
Rednic spune că aşteaptă un răspuns de la mijlocaş, dar că nu îl va aştepta pe acesta la nesfârşit. Mijlocaşul ofensiv trecut inclusiv pe la juniorii lui Sporting şi-ar dori să lupte din nou pentru trofee în România, iar Rednic îi transmite că lucrurile vor fi foarte bune şi din punct de vedere financiar.
"Bubuie, bubuie, numai el nu bubuie. Şi Luana a vorbit cu el şi prea multă răbdare nici eu nu am.
Şi cu el am răbdare... De când mă tot rog de el. E spre binele lui şi el ştie asta. Lucrurile vor fi altfel de la anul şi din punct de vedere finaciar. Plătim performanţa şi el vrea să facă performanţă, să reintre în circuit. Poate financiar este mulţumit dar sportiv, nu", a declarat Mircea Rednic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, radut, dinamo