You are here:

Transformare majoră a lui Dorin Rotariu. "Vreau să fiu un rege al junglei fotbalului!" Cum s-a adaptat la Mouscron

Transformare majoră a lui Dorin Rotariu. "Vreau să fiu un rege al junglei fotbalului!" Cum s-a adaptat la Mouscron
Comentarii

Dorin Rotariu a oferit un interviu pentru Gazeta Sporturilor în care a vorbit despre perioada de adaptarea la fotbalul Belgian şi schimbările pe care le-a făcut în viaţa sa, pentru a deveni competitiv într-un astfel de campionat.

Fostul dinamovist a afirmat că i-a fost mai greu să se acomodeze la Mouscron decât la Bruges. ”La început a fost dificil, am dat peste un alt stil, o altă strategie, chiar pot spune că mi-a fost mai greu să mă acomodez la Mouscron decât la Bruges. Se cere agresivitate, e mai mult de muncă, pe angajament, iar acestea nu erau punctele mele forte. A trebuit să muncesc în plus, să merg mai mult la sală, ca să le demonstrez celor de la Mouscron, celor de la Bruges şi mai ales mie că pot reintra şi în circuitul naţionalei”, a declarat Dorin Rotariu.

Internaţionalul român a lucrat foarte intens şi la partea fizică. ”Nu aş fi rezistat fără să lucrez fizic suplimentar. E simplu: dacă nu voi impresiona la Mouscron, nu mă voi întoarce nici la Bruges, nici la prima reprezentativă! Extra? Două ore pe zi. E literă de lege! Am mai pus pe mine 4 kilograme, muşchi, nu am avut şi nu am probleme cu grăsimea! Fără să muncesc extra n-aş fi ieşit în evidenţă. Ştiu că am calităţi tehnice, dar nu aş fi atras atenţia. Belgia are un campionat de bătaie, de luptă, degeaba ai tehnică, talent dacă nu intri la război”, a spus Rotariu pentru sursa citată.

Fostul jucător din curtea lui Dinamo şi-a tatuat pe mâna stângă un leu şi spune că-şi doreşte să ajungă ”un rege al junglei fotbalului”. ”Zodia mea şi faptul că muncesc, mă inspiră. Leul este regele junglei, aşa trebuie să fiu şi eu! (râde) Un rege al fotbalului nu pot fi, să fim serioşi, acela e Messi! Pot fi şi eu un rege al junglei fotbalului, ca determinare, muncă şi sacrificiu. Mi-am dorit de mic să-mi îndeplinesc visurile, însă nimic nu vine uşor, ci doar prin sacrificii de 10-15 ani. Munceşti mult şi greu, e clar, aceşti ani, dar după aceea stai liniştit”, a mai spus jucătorul lui Mouscron.

Afla mai multe despre: liga 1dinamodorin rotariumouscron,  

viewscnt
Articole similare