Inter Milano a învins-o pe Como, scor 2-0, în etapa a 11-a din Serie A, iar echipa pregătită de Cristian Chivu s-a apropiat la un singur punct de liderul Lazio. La finalul partidei, antrenorul român a analizat prestaţia elevilor săi ;i a vorbit despre reacţia după eşecul din derby-ul cu AC Milan.
Cristi Chivu, după victoria cu Como: „Am reacţionat după derby-ul pierdut”
Inter Milano a obţinut o victorie importantă pe teren propriu, în faţa echipei Como, şi a ajuns la 28 de puncte după primele 11 etape ale campionatului italian. Nerazzurrii ocupă locul secund, în spatele lui Lazio, care are 29 de puncte. AS Roma completează podiumul, cu 27 de puncte, în timp ce AC Milan se află pe poziţia a patra, cu 24 de puncte, iar Como este pe locul cinci, cu 23 de puncte.
Cristian Chivu s-a declarat mulţumit de reacţia echipei sale şi a evidenţiat intensitatea jocului, dar şi modul în care fotbaliştii au gestionat avantajul. Tehnicianul român a subliniat că programul încărcat şi efortul acumulat în ultimele săptămâni au influenţat evoluţiile formaţiei sale.
„Aş începe cu cele 9 meciuri în 27 de zile, depăşite cu energie, chiar dacă am avut suişuri şi coborâşuri. Încercăm mereu să facem mai mult, dar uneori există şi momente amare pe care trebuie să le acceptăm şi să le înghiţim. Este suficient să pregătim bine meciurile următoare, prin muncă şi mentalitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astăzi am crescut ritmul şi intensitatea, am regăsit pregătirea noastră din punctul de vedere al calităţii şi al presingului, s-a gândit ca o echipă. O primă repriză făcută bine din toate punctele de vedere ne-a permis să intrăm la pauză cu două goluri avans, apoi uneori este nevoie să ştim să gestionăm energiile şi momentele jocului. Îi felicit pe băieţi, care astăzi au fost minunaţi”, a spus Cristi Chivu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul lui Inter a abordat şi problema constanţei, în contextul unui sezon solicitant.
„Există mereu loc de mai bine, nu poţi avea totul şi nu poţi fi perfect. Trebuie să acceptăm că sezoanele sunt lungi şi meciurile sunt multe, făcând tot ce putem cu ceea ce avem la dispoziţie, mai ales din punct de vedere motivaţional. Totul face parte din joc: jucătorii accidentaţi, lipsa de energie, întoarcerile la 4 dimineaţa din deplasări, faptul că ne privim în faţă şi când câştigăm, şi când nu câştigăm.
Am pierdut derby-ul, dar mergem mai departe, trebuie să scoatem tot ce avem mai bun pentru a duce mai departe un sezon important şi ambiţios. Este nevoie de atitudinea potrivită, am reacţionat după derby-ul pierdut, aşa cum am făcut-o şi după meciul cu Club Brugge, când a fost multă amărăciune. După aceste nouă partide, spun că puteam face cu siguranţă mai bine, dar şi mai rău”, a transmis tehnicianul.
„Totul pleacă de la atacanţi, au rămas concentraţi şi le-au oprit circulaţia mingii, ieşind la timp în presing. Ştiam că trebuie să fim compacţi pentru a nu le lăsa culoare de pasă, ştiam că cei de la Como preferă să joace în faţă mai degrabă decât să paseze înapoi. Am fost abili să fructificăm planul de joc”, a mai spus Cristi Chivu.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: cristi chivu, cristi chivu inter, inter como







