You are here:

Trei fotbalişti de la Flamengo, campioana Braziliei şi Americii de Sud, au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19. S-au făcut 293 de teste

Trei fotbalişti de la Flamengo, campioana Braziliei şi Americii de Sud, au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19. S-au făcut 293 de teste
Comentarii

Campioana Braziliei şi Americii de Sud, Flamengo, a efectuat, între 30 aprilie şi 3 mai, o amplă acţiune de testare în rândul personalului clubului, care i-a vizat pe jucători, pe angajaţi, pe familiile acestora, dar şi pe colaboratori.

În total, au fost testate 293 de persoane. Dintre acestea, 36 de cazuri au fost pozitive, incluzând şase angajaţi, doi colaboratori şi 25 de membri ai familiilor.

Trei jucători, al căror nume nu a fost făcut public, sunt purtători asimptomatici ai noului coronavirus şi au fost plasaţi în carantină.

"Lucrăm în deplină armonie cu autorităţile guvernamentale, pentru a colabora cu întreaga responsabilitate şi securitate, având scopul de a reveni la activităţile de fotbal în cel mai scurt timp posibil", se arată într-un comunicat al clubului.

Flamengo a efectuat aceste teste după ce federaţia braziliană a dat undă verde echipelor să înceapă antrenamentele.

Fotbalul în Brazilia este suspendat de la mijlocul lunii martie, din cauza pandemiei de coronavirus. Campionatul naţional Seria A, care se dispută în sistemul primăvară-toamnă, nu a apucat să înceapă.

În Brazilia sunt înregistrate 126.611 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 8.588 de decese.

Afla mai multe despre: flamengocoronaviruscazuricovid-19 

viewscnt
Articole similare