Gică Hagi a vorbit imediat după egalul cu FCSB. Farul Constanţa a făcut 23 de puncte şi este pe locul 11 în Superliga.
Bucureştenii au avut primele ocazii ale meciului de la Ovidiu. Toma a trimis puţin peste poartă, în minutul 3, apoi Ştefănescu l-a încercat pe Buzbuchi, în minutul 12, iar două minute mai târziu portarul gazdelor a prins lovitura de cap a lui Olaru. FCSB a deschis scorul în minutul 19, când Toma a centrat, Ştefănescu i-a aşezat mingea lui Olaru şi acesta a şutat din prima înscriind.
Constănţenii au replicat prin şutul lui Ganea, care a şters bara transversală, în minutul 32, iar după două minute Bîrligea a ratat singur cu portarul. Târnovanu a intervenit excelent în două rânduri, la Radaslavescu (min. 43) şi Vînă (min. 44) şi la pauză bucureştenii au intrat cu avantaj minim.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dican a egalat pentru Farul, în minutul 78, şi FCSB şi-a reluat atacurile. Luis Phelipe l-a lobat pe Buzbuchi, în minutul 80, iar Radunovic a ratat un penalti în minutul 83, Buzbuchi respingând şutul muntenegreanului. Târnovanu a mai avut o intervenţie bună în minutul 86 şi partida s-a terminat la egalitate, 1-1.
FCSB este pe locul al treilea, cu 34 de puncte, la două puncte de liderul Universitatea Cluj. Farul ocupă poziţia a 11-a, cu 23 de puncte.
Gică Hagi, prima impresie după egalul de la Ovidiu
„3 puncte care nu au veni nici de data asta. Au crezut până la final, a venit golul. Trebuie să credem mult mai mult, să ne facem jocul nostru, pentru că acesta ne-a dus la succes. În afară de meciul cu Rapid, am arătat bine. Mai puţin rezultatele, am avut multe egaluri. Pe o parte i-am felicitat, am văzut efortul lor pentru că am întâlnit o echipă în formă.
Alibec a muncit mult, a avut şi ocazii. Lotul nu e antrenat bine, mulţi au lipsit mult timp, nu sunt pregătiţi. Urmează meciuri grele, avem deplasări, drumul e lung.
L-am aşteptat mult pe Cojocaru. Din păcate, s-a accidentat. Sperăm să nu se mai întâmple, pentru că are mult potenţial. Acum mergem să câştigăm la Arad şi la Sibiu, cu o echipă aflată într-o formă foarte bună. Mai e o săptămână, sărbătorile sunt binevenite. Trebuie să facem ceva şi să facem mult mai bine”, a declarat Hagi la finalul meciului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.