Clubul Astra Giurgiu a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu Florentin Matei, dar şi cu alţi doi jucători străini.
Pe lângă Matei, care revine astfel la formaţia giurgiuveană, Astra i-a mai transferat pe portarul bulgar Georgi Kitanov, ultima oară la ŢSKA Sofia, şi pe mijlocaşul nigerian Goodnes Ajayi, fratele fotbalistului Isaac Success, de la Watford.
"Astra se pregăteşte de plecarea în stagiul din Slovenia, care va avea loc vineri dimineaţă, în efectivul pe care Dan Alexa îl are la dispoziţie apărând trei nume noi!
FLORENTIN MATEI - mijlocaş ofensiv, 26 ani, revine la echipa noastră, unde a avut evoluţii apreciate- ultima dată legitimat la FCSB, a semnat pentru 1 an.
GEORGI KITANOV - portar, 24 de ani, care a aparţinut clubului bulgar TSKA Sofia, jucător care a strâns pînă acum 160 de meciuri la cel mai înalt nivel, în Bulgaria, precum şi prezenţe la Naţionalele de tineret şi juniori de la Sud de Dunăre. Acesta a semnat un angajament pe durata a 3 sezoane.
GOODNES AJAYI - 24 ani, mijlocaş stânga, ultima dată la Rijeka, unde a fost coleg cu Matei. Nigerian, fratele jucătorului Isaac Success de la Watford.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bun venit şi mult succes celor mai noi astrişti!", se arată în comunicatul de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: matei