You are here:

Trică nici nu vrea să audă de retrogradarea lui FCU Craiova: ”Trebuie să rămânem în prima ligă, avem tradiţie”

Trică nici nu vrea să audă de retrogradarea lui FCU Craiova: ”Trebuie să rămânem în prima ligă, avem tradiţie”

FC U Craiova

Comentarii

Echipa FCU Craiova a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a şaptea din play-out-ul Superligii.

Trică, după U Craiova - U Cluj

Clujenii au deschis scorul la Craiova, prin Robert Silaghi, în minutul 16, dar gazdele au egalat după numai două minute, prin Baeten şi la pauză s-a intrat cu scor egal, 1-1. În minutul 55 Baeten a adus în avantaj Craiova, înscriind cu o lovitură de cap, însă Anselmo restabilit egalitate în minutul 74.

Blănuţă a reuşit să readucă în avantaj echipa lui Eugen Trică, cu un gol marcat în minutul 76 şi Craiova s-a impus cu 3-2, obţinând o victorie importantă. Craiovenii nu mai câştigaseră în Superligă din 2 februarie, de la 2-1 cu Dinamo Bucureşti.

Eugen Trică, antrenorul oltenilor, a vorbit despre victoria importantă obţinută azi.

”Vreau să le mulţumesc suporterilor, care ne-au susţinut. Băieţii au jucat foarte bine azi. Până acum ne-a lipsit acea determinare, astăzi am arătat-o. Am fost foarte bine psihic azi.

Să nu ne îmbărăm cu apă rece, am câştigat doar prima finală. O să le dăm băieţilor două zile libere. Acea determinare face diferenţa într-un meci de fotbal. Trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o azi, ca să ne fie bine tuturor.

Cam aşa trebuie să abordăm cele două meciuri rămase, cu aceeaşi determinare. Se joacă până la ultima etapă salvarea de la retrogradare. Diferenţa o va face atitudinea. Jucătorii trebuie să dea 200% pentru a rămâne în prima ligă”, a spus Trică, la flash-interviu. 

În clasament, Universitatea Cluj are 29 de puncte şi ocupă locul 4, iar FCU Craiova urcă pe 7, cu 22 de puncte.

Echipele care au evoluat:

  • FCU CRAIOVA: Gurău - R. Negru, G. Compagnucci, Lacroix, A. Padula - V. Pop (van Durmen 79), V. Achim (Dr. Albu 71) - Yassine Bahassa (A. Chiţu 75), Bauza, Baeten - Blănuţă. ANTRENOR: Eugen Trică
  • U CLUJ: Gertmonas - D. Oancea (O. Bic 68), Masoero, Thalisson, Roger - R. Silaghi, G. Simion (Anselmo 60), K. Doukoure (Pănoiu 80), V. Gheorghe – Roguljic (F. Ilie 80), D. Nistor. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Afla mai multe despre: tricău craiovauniversitatea cluj 

viewscnt
Articole similare