You are here:

Tudorel Stoica, "palmă" pentru Gigi Becali: "Eram prieteni. A devenit, apoi, prea bogat şi noi 'amărăşteni'". De la ce a pornit totul

Tudorel Stoica, "palmă" pentru Gigi Becali: "Eram prieteni. A devenit, apoi, prea bogat şi noi 'amărăşteni'". De la ce a pornit totul

FCSB

Comentarii

Tudorel Stoica (69 de ani), fostul căpitan al Stelei Bucureşti, i-a dat replica lui Gigi Becali, omul de afaceri care l-a arătat cu degetul pentru că i-a vândut un teren "cu doar 40.000 de euro", care în prezent valorează 1,5 milioane de euro.

Stoica a spus că, în trecut, el şi Gigi Becali, dar şi Victor Piţurcă, erau prieteni, iar aşa s-a ajuns la tranzacţia despre care omul de afaceri din Pipera a spus că s-a făcut la preţ redus. Fostul fotbalist l-a "înţepat", apoi, pe Becali.

Tudorel Stoica, "palmă" şi înţepături pentru Gigi Becali: "Eram prieteni. Apoi a devenit prea bogat, iar noi amărăşteni"

Declaraţiile lui Gigi Becali care l-au vizat pe Tudorel Stoica nu au rămas fără răspuns din partea fostului căpitan al Stelei Bucureşti. Fostul mijlocaş a spus că nu a cumpărat la jumătate de preţ terenul de la Gigi Becali, ci la preţ întreg.

"Am cumpărat un teren, nu mi l-a dat la jumătate de preţ, nu mai vreau polemică. Nici nu mai ştiu câţi ani au trecut exact, trebuie să mă uit în acte. Oricum, mulţi de tot. Apropo, când am cumpărat acel teren, că l-am cumpărat, nu mi l-a făcut cadou, eu eram prieten cu Piţurcă şi el, Gigi Becali, era prieten cu noi! Că apoi a devenit prea bogat, iar noi `amărăşteni`.

Ca să vă răspund clar, am cumpărat clar, nu mi-a dat gratis, nu la jumătate de preţ sau cum a zis, o dovedesc actele. Erau anii când erau doar terenuri acolo, în Pipera, nu case.

El e băiat deştept, are bani, noi... Noi doar ne-am rupt picioarele pe teren ca să facem performanţe, performanţe cu care se laudă şi el acum!", a spus Tudorel Stoica, potrivit iamsport.ro.

Afla mai multe despre: gigi becalisteauafcsbtudorel stoicateren 

viewscnt
Articole similare