You are here:

Tun după tun pentru FCSB! Becali nu s-a uitat la bani şi s-a dezlănţuit în plină criză de coronavirus. Trei transferuri uriaşe pentru roş-albaştri

Tun după tun pentru FCSB! Becali nu s-a uitat la bani şi s-a dezlănţuit în plină criză de coronavirus. Trei transferuri uriaşe pentru roş-albaştri

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a început din nou să viseze la titlu, după ce FCSB a intrat din nou în lupta cu CFR Cluj. În cazul în care se va relua campionatul, patronul roş-albaştrilor vrea să dea marea lovitură şi să recupereze cele patru puncte în cursa de urmărire a liderului din Liga I.

În 2015 a luat FCSB ultimul titlu în Liga I. De atunci, după plecarea lui Constantin Gâlcă, Gigi Becali a tot schimbat antrenorii, însă Mirel Rădoi, Laurenţiu Reghecampf sau Mihai Teja n-au reuşit să se impună alături de roş-albaştri în Liga I.

În cazul în care campionatul nu se va relua sau FCSB nu va reuşi să câştige lupta la titlu cu CFR Cluj, Gigi Becali nu mai vrea să audă de o nouă dezamăgire şi în stagiunea următoare. Astfel, patronul vicecampioanei României a început negocierile pentru transferurile din vara acestui an, transferuri prin care vrea să dea lovitura şi să oprească seria ardelenilor, care, dacă se vor impune şi în actualul sezon, vor ajunge la trei titluri consecutive cucerite în Liga I.

FCSB pregăteşte trei transferuri. Becali aduce jucători de la FC Viitorul

FCSB stă foarte bine în linia mediană. Bogdan Argeş Vintilă are sub comanda cei mai buni tineri jucători ai României, printre care se regăsesc Dennis Man, Florinel Coman, Olimpiu Moruţan sau Răzvan Oaidă, astfel că Becali a căutat să-şi întărească defensiva.

Patronul roş-albaştrilor a demarat deja negocierile pentru doi fundaşi şi un portar, toţi cei trei jucători fiind din Liga I. Cristi Bălgrădean a fost tras pe linie moartă, după ce a semnat cu CFR Cluj fără să-i anunţe pe oficialii de la FCSB, iar acum Gigi Becali speră să îl aducă la echipă pe Cătălin Căbuz.

Portarul a impresionat la Hermannstadt, unde fusese împrumutat de FC Viitorul, iar acum Căbuz are evoluţii foarte bune pentru echipa lui Gheorghe Hagi. Tot de la Ovidiu vin şi ceilalţi doi jucători pe care Becali vrea să-i transfere. Radu Boboc şi Virgil Ghiţă sunt ţintele roş-albaştrilor, însă latifundiarul din Pipera va trebui să scoată din buzunare sume uriaşe de bani pentru a-l convinge pe Hagi să se despartă de jucătorii săi.

  • 1,3 milioane este cota lui Radu Boboc, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
  • 1 milion de euro valorează Cătălin Căbuz şi Virgil Ghiţă

Iar sumele de bani nu par a fi o problemă pentru patronul vicecampioanei României, care şi-a făcut deja planurile pentru sezonul următor.

"Eu, dacă nu pot să intru în Champions League, intru în Europa League, iau 12-15 milioane, şi mai vând şi un jucător cu 7 milioane" , a spus, în această săptămână, Gigi Becali.

Afla mai multe despre: fcsbbecalisteaua 

viewscnt
Articole similare