You are here:

Turneul preolimpic de polo masculin, cu România între participante, reprogramat a treia oară, pentru luna decembrie 2020

Turneul preolimpic de polo masculin, cu România între participante, reprogramat a treia oară, pentru luna decembrie 2020

Alte sporturi

Comentarii

Turneul preolimpic de polo masculin, la care va participa şi naţionala României, la Rotterdam, a fost reprogramat pentru a treia oară de când a început pandemia Covid-19, şi se va disputa în intervalul 13-20 decembrie, potrivit forului internaţional de nataţie (FINA).

Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) nu a făcut un anunţ oficial, ci a trecut noile date doar în calendarul de pe site-ul oficial.

Astfel, la masculin, turneul preolimpic va avea loc între 13-20 decembrie, tot la Rotterdam, cu participarea echipelor Grecia, Muntenegru, Brazilia, Canada, Georgia, Turcia (grupa A), respectiv Croaţia, Germania, Rusia, România, Olanda, Franţa (B).

Programat iniţial pentru luna martie 2020, turneul preolimpic a fost amânat din cauza pandemiei Covid-19 pentru luna mai, apoi reprogramat pentru 21-28 februarie 2021, iar marţi a fost anunţat pentru decembrie 2020.

România va evolua la turneul preolimpic, după ce Argentina a decis să se retragă din cursa pentru JO de la Tokyo, unde de la Rotterdam vor ajunge primele trei clasate.

Turneul similar feminin va avea loc între 17-24 ianuarie 2021.

Afla mai multe despre: polo 

viewscnt
Articole similare